Furt la universitate. Sătmăreanul a ajuns direct după gratii
Un sătmărean de 34 de ani din Ghirișa este cercetat pentru furt calificat, după ce, săptămâna trecută, a furat un portofel chiar din biroul care aparținea unei universități din municipiu. Polițiștii l-au prins pe hoț și au reușit să recupereze și jumătate din prejudiciul cauzat.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Satu Mare au depistat și reținut la data de 23 martie un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Ghirișa, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt.
„La data de 23 martie a.c., polițiștii de investigații criminale sătmăreni au depistat un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Ghirișa, bănuit că la data de 18 martie a.c., a pătruns în incinta unei universități din municipiul Satu Mare iar dintr-un birou a sustras un portmoneu care conținea mai multe acte și bani, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 500 de lei, ” spun polițiștii sătmăreni.
Prejudiciul a fost recuperat de polițiști în proporție de 50%, în cauză cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în cadrul căruia s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Ca urmare a prezentării susnumitului la data de 24 martie de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv,
Instanța a dispus față de acesta arestarea preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.