FOTO/VIDEO. „Zombie” în plină zi, în municipiul Satu Mare
Un cititor PresaSm ne-a trimis imagini cu un tânăr care pare că se află sub influența periculosului cocktail de chimicale numit „zombie”. Tânărul a fost surprins în zona cartierului Solidarității.
Un nou caz de consum al periculosului drog Zombie. Un cititor PresaSm ne-a transmis imagini cu un tânăr care pare sub influența periculosului cocktail de chimicale. Imaginile au fost surprinse în zona cartierului Solidarității.
Nu este pentru prima dată când astfel de imagini sunt surprinse în municipiul Satu Mare, iar cazuri similare au fost raportate tot mai des și în Arad, Oradea, Cluj, Timișoara și Alba Iulia.
Poliția Locală a avut și ea diferite acțiuni în care tineri au fost duși la secție, după ce asupra lor au fost găsite substanțe interzise.
Se presupune că tinerii, care abia se mișcă, se află sub influența așa-numitului drog “zombie”. Autoritățile au avertizat asupra efectelor negative pe care le are acest cocktail de substanțe care, spun specialiștii, “îți prăjește creierul”.
Drogul a fost interzis în mai multe țări. Studiile realizate au arătat faptul că printre efecte consumului se numără și tahicardia și o oxigenare deficitară a creierului și a inimii.
Drogul este cunoscut pentru că provoacă paranoia şi episoade psihotice. Efectele drogului se instalează la 10 minute de la consum și pot dura peste o oră și jumătate, mai explicau specialiștii după ce tot mai mulți tineri din țară au fost surprinși consumând acest tip de marijuana sintetică.
Specialiștii au mai avertizat și că drogul este extrem de puternic, dar ieftin și ușor accesibil. Medicii au atras atenția că tot mai multe cazuri sunt întâlnite în rândul adolescenților.