Ziua Eroilor a fost comemorată și în municipiul Satu Mare. Din păcate, au fost prezente doar autoritățile, sătmărenii lipsind cu desăvârșire.
Seria evenimentelor a debutat prin depuneri de coroane care au avut loc începând cu ora 10.30 la Placa comemorativă a eroilor revoluției de la 1989 de pe Palatul Administrativ, iar de la ora 11.00 s-au depus coroane de flori la Cimitirul Eroilor.
Evenimentul central a avut loc de la ora 13.00, la Monumentul Ostaşului Român, în prezența președintelui Consiliului Județean, Pataki Csaba, deputatul PSD Octavian Petric, deputatul PNL Romeo Nicoară, subprefectul Altfatter Tamas, care a și transmis mesajul premierului Sorin Grindeanu cu ocazia Zilei Eroilor: „Marcăm astăzi o zi dedicată celor mai buni dintre noi, care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru a-și apăra credința și pământul. Dacă avem astăzi o patrie, o casă, o familie dragă pentru care nu ne temem că o vom pierde, aceste lucruri se datorează în primul rând acelor oameni bravi. De aceea, îmi exprim sentimentele profunde de respect, recunoștință și admirație pentru eroii poporului român, tați și bunici ai noștri, înaintași care și-au pierdut viața de tineri în război, unii necunoscuți”.
Evenimentul s-a încheiat prin depuneri de coroane de flori, respectiv cu defilarea Gărzii de Onoare, formată din militari ai Unității de Geniu Satu Mare, Inspectoratului Județean de Jandarmi, respectiv Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.