FOTO&VIDEO. Violator în serie, în libertate! Poliţia e în alertă, după ce a dispărut
Violatorul în serie Petru Hera Cristea a fost eliberat condiţionat de judecătorii din Satu Mare. Până acum, a mai fost eliberat în trei rânduri şi, de fiecare dată, la scurt timp după ce a părăsit închisoarea, a comis-o din nou. Este vorba despre un bărbat din Şoimi, Petru Hera Cristea, condamnat până acum pentru trei violuri şi trei tentative, ultima comisă în centrul Oradiei în 2014, când a atacat cu bestialitate o tânără pe Podul Intelectualilor, informează ebihoreanul.ro
Trimis după gratii, ar fi trebuit să rămână în închisoare până anul viitor, dar a beneficiat de clemenţa unor judecători care, fără să ţină cont de cazierul stufos, i-au dat drumul înainte de termen, pe motiv că a fost un deţinut… exemplar.
Deşi în mod normal perioada de detenţie i s-ar fi încheiat anul viitor, la cererea comisiei de la penitenciarul din Satu Mare, Judecătoria din acest oraş i-a dat violatorului drumul de pe acum…
Potrivit Codului Penal, liberarea condiţionată este un beneficiu acordat condamnaţilor care şi-au ispăşit două treimi din pedeapsă (pentru condamnări sub 10 ani) sau trei pătrimi (pentru condamnări până la 20 ani) şi despre care instanţa are convingerea că s-au îndreptat şi se pot reintegra în societate. O altă condiţie e ca persoana condamnată să achite obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, „în afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească”.
În cazul lui Hera, judecătorul a constatat că individul a fost recidivist şi „a beneficiat de instituţia eliberării condiţionate de trei ori, instituţie care nu şi-a atins scopul”, dar consemnează acest aspect în trecere, ca unul fără importanţă. În sentinţă s-au înşirat, în schimb, o serie de activităţi şi programe educative la care deţinutul a participat în penitenciar, „reuşind să dovedească un progres real în propria conduită de reintegrare socială”. Pe româneşte, a fost un puşcăriaş model!
Care i-au fost meritele? Hera a frecventat biserica şi a acceptat discuţii cu un psiholog, s-a întâlnit şi cu un asistent social, a participat la concursuri tematice, la un program de pregătire pentru liberare şi la unul de prevenire primară a violenţei domestice. Totodată, „a manifestat un comportament corespunzător faţă de personalul administraţiei penitenciarului şi faţă de celelalte persoane”. Probabil, pentru că în puşcărie n-a mai violat pe nimeni…
Curios e că, deşi potrivit Codului de procedură penală, la asemenea procese participă şi un procuror care poate solicita instanţei amânarea liberării condiţionate ori poate contesta sentinţa, dacă este de părere că persoana condamnată nu s-a îndreptat, în cazul lui Hera acest lucru nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare a cerut „admiterea sesizării, întrucât condamnatul întruneşte cumulativ condiţiile, şi anume a executat fracţia obligatorie şi a dat dovadă de îndreptare”.
BIHOREANUL a cerut conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare să-şi argumenteze poziţia, dar deocamdată n-a primit un răspuns. Nici purtătorul de cuvânt al Parchetului superior, de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marius Iancu, n-a fost în măsură să ofere o explicaţie.
„Există situaţii când procurorii se opun liberării, când o contestă, depinde de faptele condamnatului, dacă a dat dovezi de îndreptare. Dar de regulă se contestă…”, a explicat acesta, la modul general, practica instituţiei.
De ce nu s-a întâmplat şi în acest caz nu e, deci, deloc limpede. Rămâne cert doar faptul că Petru Hera Cristea a ieşit din închisoare şi, după câteva zile petrecute în satul natal, s-a făcut din nou nevăzut. Motiv pentru care, după cum a aflat BIHOREANUL, poliţiştii au intrat în alertă şi l-au dat în consemn în judeţ. Nu de alta, dar nu e exclus să fie în căutarea unei noi victime…
Abonat la închisoare
La 46 de ani, Petru Cristea Hera a stat mai mult după gratii decât în libertate. Prima oară a fost condamnat în 1992, la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru furt calificat, apoi a primit 6 ani de închisoare în 1994 pentru tâlhărie, distrugere, violare de domiciliu şi viol, iar în 1996 alţi 6 ani pentru furt calificat. În 1998, bărbatul a mai fost condamnat la 9 ani pentru tâlhărie şi viol, în 2000 la 3 ani şi 6 luni pentru furt calificat, iar în 2004 a primit 10 ani pentru tâlhărie şi viol, iar în alt dosar 3 ani şi 6 luni, pentru furt. În 2010, Hera a încasat 5 ani de închisoare pentru tentativa de viol din Dragoş Vodă, iar în 2014 3 ani şi 520 de zile de închisoare pentru cea comisă lângă localul Bridge din Oradea. Bărbatul n-a executat până la capăt nici una dintre pedepse. Unele i-au fost contopite, pentru a executa una singură, iar în patru cazuri a fost eliberat condiţionat… pentru bună purtare, deşi de fiecare dată a luat-o de la capăt cu infracţiunile.
SURSA: ebihoreanul.ro