Vântul puternic a afectat mai multe acoperișuri ale blocurilor și caselor în județul Satu Mare, dar și mai mulți copaci. În zona centrală a municipiului Satu Mare scaunele unei terase au fost aruncate la zeci de metri distanță.
Probleme s-au înregistrat și la hypermarket-ul Auchan din municipiul Satu Mare, acolo unde vântul puternic a antrenat bucăți de materiale.
Distrugeri însemnate s-au produs din cauza vântului la mai multe blocuri situate pe Drumul Botizului din municipiul Satu Mare. Rafalele au smuls bucăți din acoperișul unui bloc, iar acestea au ajuns pe stradă, dar în cădere au spart mai multe geamuri ale unor apartamente.
În județul Satu Mare vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55…65 km/h și temporar 70…85 km/h, trecător cu aspect de vijelie, pe parcursul zilei de sâmbătă (25 aprilie)
Interval de valabilitate: 25 aprilie, ora 10:00 – 25 aprilie, ora 23:00.