Accident rutier cu 3 morți produs în această seară în Ovidiu, județul Constanța, după ce două mașini s-au lovit! Şoferul vinovat, în vârstă de 33 de ani, din Negreşti Oaş, care conducea un Mercedes, a încercat să fugă, dar a fost prins de un poliţist şi un militar aflați în timpul liber.
Accidentul a avut loc pe Drumul Național 2A, unde un autoturism Mercedes se deplasa dinspre M. Kogălniceanu către Constanţa. Pe podul rutier din zona localităţii Ovidiu, maşina a ajuns pe contrasens şi a lovit cu partea din stânga faţă un autoturism Hyundai care se deplasa regulamentar dinspre Constanta către M. Kogălniceanu. În urma impactului, autoturismul Mercedes s-a răsturnat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri seara, la un accident rutier petrecut în localitatea Ovidiu, acolo deplasându-se un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Echipele de intervenţie ajunse la locul accidentului au constatat că două femei erau decedate. Mai mult, un copil în vârstă de aproximativ trei ani a fost găsit în stop-cardiorespirator, dar nu a mai putut fi salvat de către paramedici.
Totodată, în urma accidentului o altă persoană a fost rănită, suferind o fractură la mână şi un traumatism cranian. Victima a fost dusă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.
Surse judiciare susțin că din din primele verificări rezultă că unul dintre şoferi ar fi încercat să fugă de la locul accidentului, fiind însă găsit de oamenii legii.
În urma accidentului au murit femeia de la volan, fetiţa acesteia în vârstă de 3 ani, mama şoferiţei, iar o altă femeie a fost rănită. Toate victimele se aflau în maşina condusă regulamentar.
Şoferul din oraşul Negresti-Oaş, judeţul Satu Mare, emana aparent halenă alcoolică. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.