Imagini de-a dreptul halucinante în municipiul Satu Mare. În cursul acestei dimineți, un bărbat a fost surprins în timp ce circula cu o mașină, iar pe autovehicul purta un sicriu. În acel sicriu se afla cadavrul fratelui său, decedat recent.
Polițiștii l-au identificat și oprit în trafic pe strada Petru Rareș din municipiul Satu Mare. Sicriul risca să cadă în orice moment, periclitând astfel siguranța traficului rutier.
Surse au declarat pentru PresaSM că omul a susținut că a luat cadavrul fratelui său de la o capelă mortuară și intenționa să îl ducă în București (!) pentru a i se face o expertiză medico-legală. Bărbatul le-ar fi declarat polițiștilor că nu era convins asupra motivului decesului fratelui său, el nefiind de acord cu expertiza medicilor din județul Satu Mare.
Bărbatul și-a schimbat mai apoi declarația și a precizat că nu s-ar fi înțeles cu un frate de-al său, care este în viață, asupra cheltuielilor de înmormântare, așa că a luat cadavrul și a vrut să îl ducă la medicul de familie, din motive încă neelucidate. Acolo a și fost reținut de către polițiști.
Cadavrul a fost preluat de autorități și dus la cimitirul de pe strada Amațului cu ajutorul unei firme specializate, pentru a fi îngropat. Cel mai probabil, bărbatul se va alege cu o amendă, poate chiar cu un dosar penal.
Probabil decedatul,nefiind din Satu Mare asa cum declara fratele acestuia,nu are medic de familie aici,si posibil sa nu-i fi eliberat nimeni certificat constatator de deces,iar in acest caz nu putea fi inhumat decat dupa ce un medic legist face constatarea,la sesizarea politiei.Pericolul cel mare insa il prezinta faptul ca l-a scos din spitalul TBC si-l plimba aiurea prin satmar…

View Comment