FOTO/VIDEO. TRAGEDIE. Trei tineri au ars de vii, în urma unui accident violent
Tragedie fără margini, după ce trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, au murit arși de vii în localitatea Gheghie, județul Bihor. Victimele se aflau într-un autoturism BMW.
Cei trei tineri care au murit în accidentul petrecut sâmbătă noaptea în Gheghie au fost împreună la un local, în zona Piatra Craiului. BMW-ul cu care au mers era al lui Milan Valicec, un tânăr de 24 de ani din Borod. La întoarcerea spre casă, când a avut loc teribilul accident, Valicec nu era însă la volan, ci pe scaunul din dreapta. El şi-a lăsat prietenul, pe Andrei Pescaru (20 de ani, din Vadu Crişului) să conducă bolidul, susține presa locală.
Pe bancheta din spate a BMW-ului se afla Daniel Venter, un tânăr tot de 20 de ani şi tot din comuna Borod, asemenea lui Valicec.
La rândul lui, șoferul autotrenului care circula regulamentar a declarat că se deplasa spre Cluj Napoca, iar la un moment dat i-a apărut în fața BMW-ul, care circula cu o viteză foarte mare.
Martorii accidentului spun că incendiul a fost atât de violent încât cei trei tineri, care nu aveau centurile puse, nu au mai reușit să iasă din mașină. Practic, până la sosirea pompierilor militari din Aleșd, din BMW nu au rămas decât niște fiare contorsionate. La fața locului a venit și un unchi al tânărului care era proprietar al mașinii. Omul a povestit că nepotului său îi plăcea viteza, dar că de data aceasta și-a lăsat un prieten, din Izvorul Crișului, să conducă mașina.
Bărbatul, din județul Vâlcea, a precizat că a reușit în ultima clipă să coboare din cabina autotrenului și că a încercat să îi salveze pe cei trei, dar focul care a izbucnit foarte repede nu a mai permis nimănui să se apropie de mașină.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Dinu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că accidentul s-a produs după ce şoferul autoturismului a pătruns pe contrasens.
”Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Vadu Crişului, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Cluj-Oradea, într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la condiţiile de deplasare la condiţiile de drum, astfel, pe un carosabil umed a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune frontal cu un autotractor cu semiremorcă, condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Mădulari, judeţul Vâlcea”, a spus Alina Dinu.