Accident în lanț în municipiul Carei. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 04.00, în municipiul Carei, la ieșire spre Oradea. Potrivit informațiilor PresaSM, șoferul unui Volkswagen Passat a pierdut controlul volanului, a distrus două mașini, iar mai apoi s-a înfipt în clădirea unei benzinării. După care a fugit!
Potrivit informațiilor PresaSM, șoferul a fost identificat și reținut de polițiști! Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Carei, care va fi reținut pentru 24 de ore. Martorii au spus pentru PresaSM că tânărul avea o alcoolemie uriașă, de peste 1 la mie alcool pur în aerul expirat!
Reamintim că din cele două mașini, șoferul s-a continuat drumul, oprindu-se cu mașina pur și simplu în clădirea administrativă a stației de combustibil! Mașina a avariat și o țeavă de furnizare a gazelor naturale, existând un pericol real de explozie.
După toată această nebunie, șoferul vinovat s-a făcut nevăzut. Polițiștii și pompierii au ajuns rapid la fața locului, efectuând un perimetru de siguranță, până când au ajuns echipaje de intervenție de la furnizorul de gaze, care a remediat avaria.