FOTO/VIDEO. Și-a scos gunoiul la plimbare. Mizeria, împrăștiată pe Drumul Botizului
Șoferul unei autoutilitare a împrășitiat gunoi pe drum. Transportul deșeurilor se făcea în cuti neasigurate, iar ceilalți participanți la trafic au încercat să îl avertizeze pe șofer. Abia după câțiva kilometri, șoferul a tras pe dreapta pentru a vedea ce probleme sunt.
Incidentul a avut loc pe Drumul Botizului. Încă de la Piața Romană, din mașina înmatriculată în Maramureș au început să cadă gunoaie. Acestea păreau a fi transportate în cutii deschise, spun șoferii martori la incident, care au și încercat să îi atragă atenția conducătorului de autoutilitară.
Abia în momentul în care a ajuns aproape de ieșirea din municipiul Satu Mare, șoferul autoutilitarei a tras pe dreapta pentru a vedea de ce i-au făcut semn ceilalți participanți la trafic.
Potrivit martorilor, hârtii, ambalaje de hârtie și pahare de unică folosință au ajuns pe partea carosabilă. Mai periculos a fost faptul că deșeurile au ajuns și pe parbrizele mașinilor aflate în spatele autoutilitarei.
Șoferii nu au putu preciza dacă cutiile pe care le transporta șoferul autoutilitarei erau sau nu securizate, doar că deșeurile nu au fost depozitate corespunzător.