Sensul giratoriu din intersecția de la Burdea a fost luat de vânt. Acele balize despărțitoare, care delimitează sensul, au fost mutate de rafale.
De asemenea, mai multe crengi de copaci au fost rupte și au ajuns pe partea carosabilă.
De asemenea, un panou publicitar al unui magazin din apropierea sensului giratoriu a fost desprins și se mai ține doar în niște cabluri, existând pericolul real de a cădea în capul trecătorilor.
La fața locului au ajuns și cei de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență în vederea îndepărtării pericolului.
Reamintim că meteorologii au emis o avertizare de tip Cod galben pentru județul Satu Mare. Administrația Națională de Meteorologie atenționează că sunt intensificări ale vântului. ANM a emis pentru perioada 23 octombrie, ora 22 – 24 octombrie, ora 22 o avertizare de tip Cod galben.
În zonele joase de relief, viteza vântului va ajunge chiar și la 70 km/h, avertizează meteorologii. Satu Mare se va afla și el sub această avertizare, până miercuri seara.