FOTO/VIDEO. Scandal între mai multe persoane. Forțe de ordine amenințate cu cuțitul
Scandal într-un local din municipiul Satu Mare, situat pe Drumul Botizului (vizavi de Liceul Economic). Reporterii PresaSM au surprins, în jurul orei 19.20, un conflict între mai multe persoane.
Potrivit primelor informații, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a fost implicat într-un conflict cu o altă persoană, în vârstă de circa 55 de ani. La un moment dat, agresorul a scos un cuțit, cu o lamă de circa 20 de centimetri, cu care l-ar fi amenințat pe bărbatul de circa 55 de ani.
Angajații localului au apăsat butonul de panică, iar la scurt timp au ajuns două mașini ale firmei de pază. La rândul lor, forțele de ordine ar fi fost amenințate cu cuțitul de către individ. Ulterior au ajuns și două echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție.
Într-un final, agresorul a fost deposedat de cuțit și încătușat. Individul a fost dus la secția de poliție pentru a fi audiat în acest caz.
Reprezentanții barului au declarat pentru PresaSM că individul nu era un client obișnuit al localului, el nemaifiind văzut până în prezent. Bărbatul este cercetat în acest moment pentru port ilegal de armă albă.