Poveste demnă de Sătmarul minunilor petrecută zilele acestea pe Bulevardul Independenței din Cartierul Micro 17. Potrivit informațiilor PresaSM, în data de 27 iunie, aflându-se în zona unei terase, un minor, în vârstă de 14 ani, i-a furat telefonul mobil și o sumă de bani unui tânăr, în vârstă de 18 ani, apoi a fugit.
În data de 2 iunie, păgubitul l-a văzut pe hoț și l-a prins la intersecția Bulevardului Independenței cu strada Grigore Alexandrescu. Dar păgubitul nu a avut telefon să sune la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 (dispozitivul fiindu-i furat), așa că a vrut să îl ducă pe hoț personal la primul polițist întâlnit în cale.
Doar că minorul a încercat să facă pe victima, așa că a sunat el la 112, declarând că este lipsit de libertate pe stradă. Nu mai puțin de patru echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție au intrat în alertă și au ajuns în cel mai scurt timp posibil la fața locului.
Oamenii legii s-au convins repede despre realitatea din teren și i-au dus pe ambii indivizi la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. Cert este faptul că pe numele minorului s-a deschis un dosar penal pentru furt.