FOTO/VIDEO. Sătmăreanul suspectat de coronavirus, dat afară din casă! Protest al unor localnici
Reporterii PresaSM au aflat că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, despre care se credea că este suspect de infecție cu coronavirus, a fost trimis la domiciliu – pentru a sta în izolare, după ce nu s-a confirmat prezența vreunei tulpini de virus gripal.
Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 1.10. Acesta a fost dus cu o ambulanță în localitatea Petin, din județul Satu Mare, unde bărbatul locuia la o cunoștință, în comunitatea de rromi.
Localnicii au precizat pentru PresaSM că în momentul în care gazda, care mai are o soție și patru copii, a aflat despre ce este vorba, a avut rețineri să îl mai primească în casă! De asemenea, și unii localnici au protestat față de decizia autorităților de a-l externa.
Pentru că risca să rămână sub cerul liber, în frig, s-a sunat la 112, iar bărbatul a fost preluat din nou de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, care l-au dus înapoi la Spitalul de Boli Contagioase.
Potrivit informațiilor PresaSM, și familiei unde a locuit pacientul i s-a cerut să rămână în izolare timp de două săptămâni!
Reamintim faptul că sătmăreanul, în vârstă de 40 de ani, a lucrat în Italia, în bucătăria unui restaurant chinezesc. Unul dintre patronii de origine chineză a plecat în China și nu s-a mai întors de trei zile.
După ce sătmăreanul a început să manifeste o serie de simptome – despre care el credea că ar putea avea legătură cu cele provocate de coronavirus – s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Pacientul manifesta o patologie gripală, cu febră de 37,4 grade. Imediat s-a activat procedura de urgență, pacientul fiind izolat, fiindu-i prelevate probe biologice. După efectuarea testelor de laborator, medicii specialiști NU au găsit nicio tulpină de virus gripal, fiind vorba – potrivit primelor informații – despre o posibilă viroză.
Hat nincsi neki coronavirus !!!. Mo, nem erti meg ???
View Comment[…] că nu a fost contaminat și l-au trimis acasă, acesta nu a fost primit acasă, relateazăi PresaSM. Localnicii au protestat, astfel încât omul a fost luat cu ambulanța și dus înapoi la […]
View Comment[…] Deși medicii de la Satu Mare au descoperit că bărbatul nu a fost contaminat și l-au trimis acasă, bărbatul nu a mai fost primit de gazdă, transmite presa locală. […]
View Comment