Intervenție de urgență a unui echipaj al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare. Alarma a fost dată astăzi, în jurul orei 18.40, la un bloc situat pe strada Avram Iancu din municipiul Satu Mare.
Potrivit primelor informații, aparținătorii unei persoane au solicitat sprijinul pompierilor după ce aceasta nu a mai răspuns la telefon sau la ușă. Pompierii s-au deplasat la locul solicitării cu o autospecială de intervenție la mare înălțime.
Și asta fiindcă este vorba despre un apartament situat la etajul al patrulea. Din cauza electrice și de telefonie, pompierii nu au putut ridica scara. O firmă specializată în montări/demontări de uși este așteptată la fața locului.
„Din cauza electrice și de telefonie, pompierii nu au putut ridica scara.” … cauza este nerespectarea si ignorarea totala de catre autoritati a legii: Legea 154/2012 privind regimul infrastructurii retelelor … si HG nr. 490/2011; s-au rafacut strazi, precum Drum Carei si se putea scapa de aceste cabluri la momentul oportun ; dar la noi incalcarea legii de catre institutiile statului este sport national

View Comment