FOTO/VIDEO. S-a lăsat cu amenzi după bătaia generală dintre rromi, în Cartierul Micro 14
Zeci de persoane s-au luat la bătaie în Cartierul Micro 14, pe Aleea Mureșului din municipiul Satu Mare. Martorii au precizat pentru PresaSM că este vorba despre un număr de circa 30 de persoane care s-au luat la ceartă, câțiva împărțindu-și pumni și picioare. Totul s-a întâmplat duminică, în jurul orei 16.30.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare au aplicat două sancțiuni contravenționale pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Restul indivizilor au scăpat basma curată, cu toate că s-au confruntat de cel puțin două ori.
Din câte se pare, cele două părți s-au calmat între timp.
Vecinii au chemat forțele de ordine prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, la fața locului intervenind luptătorii de la Intervenția Rapidă a Inspectoratului Județean de Jandarmi și echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție.
După apariția oamenilor legii, cele două tabere au continuat să își adreseze cuvinte și expresii jignitoare, amenințându-se reciproc fără niciun fel de menajamente. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare și tulburarea liniștii și ordinii publice.
UPDATE: După plecarea forțelor de ordine, rromii s-au luat din nou la bătaie, polițiștii și jandarmii fiind chemați din nou la fața locului!
Clanurile țigănești din municipiul Satu Mare nu ezită să își facă dreptate în plină stradă, chiar în fața Poliției Satu Mare! Reamintim că în data de 9 octombrie 2017, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe strada Cuza Vodă din municipiul Satu Mare s-a iscat un scandal între mai multe persoane.
În fapt, 8 persoane cu vârste cuprinse între 20 și 56 de ani, pe fondul unui conflict mai vechi, în timp ce se aflau pe stradă și-au adresat amenințări tulburând astfel ordinea și liniștea publică. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.