FOTO/VIDEO. Răzvan Rentea a cerut din nou eliberarea. Un motiv: mâncarea din arest
Răzvan Rentea, principalul suspect al procurorilor în cazul triplului asasinat de la Apa, a cerut astăzi din nou judecătorilor să fie pus în libertate. Reporterii PresaSM au aflat din nou ÎN PREMIERĂ că unul dintre motivele invocate ar fi fost condițiile proaste din Arestul Inspectoratului Județean de Poliție. Mai exact, mâncarea ar fi greu de ”digerat”.
Judecătorii i-au respins însă ca nefondată cererea și au menținut măsurarea arestului preventiv pentru încă 30 de zile. Astfel, Răzvan Rentea își va petrece sărbătorile în arestul Poliției Satu Mare. Mai mult, judecătorii l-au obligat să plătească și de această dată suma de 100 lei, în contul cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Reamintim că Răzvan Rentea a fost prezentat miercuri, 29 noiembrie, judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. La intrarea în Tribunalul Satu Mare, întrebat de ziariști, Răzvan Rentea s-a declarat nevinovat.
Imagini de la Tribunal
Rentea a fost reținut în cursul zilei de marți și a fost audiat de procurori. Reținut inițial pentru 24 de ore, procurorii au solicitat magistraților arestarea sa preventivă.
Răzvan Rentea este principalul suspect în cazul triplei crime de la Apa. Procurorii l-au reținut imediat după încheierea ceremoniei de înmormântare a părinților și a bunicii.
Rentea și-a susținut nevinovăția nu doar în fața presei ci și în fața anchetatorilor. Procurorul Marius Iancu, într-un interviu acordat PresaSM.ro a precizat că Răzvan neagă săvârșirea faptelor.
Potrivit anchetatorilor, dosarul pe care l-au deschis pe numele lui Răzvan Rentea se bazează atât pe declarații ale martorilor, cât și pe cercetările de la fața locului și pe probe științifice.