Producătorul autohton de software, Bitdefender, prezintă la târgul de tehnologie Consumer Electronics Show din Las Vegas noile funcționalități ale celei de-a doua generații a Bitdefender BOX. Acest dispozitiv de securitate este produs la Satu Mare care protejează toate gadgeturile inteligente conectate la internet.
”Bitdefender a creat piaţa soluţiilor de securitate pentru locuinţe conectate şi, odată cu lansarea noii versiuni a BOX, compania reuşeşte să consolideze distanţa faţă de concurenţa apărută în ultimele luni. CES 2018 este scena principală pentru noi în acest an, locul ideal unde să arătăm noua abordare a securităţii informatice pentru dispozitive inteligente”, spune Florin Talpeş, CEO şi cofondator al Bitdefender.
Noul Bitdefender BOX a fost prezentat în premieră anul trecut la CES în Las Vegas. La începutul lunii noiembrie 2017, noul Bitdefender BOX a primit premiul Honori CES Innovation Award în categoria cybersecurity. Bitdefender este prima companie din lume care a lansat în 2015 un dispozitiv de securitate ce anticipa tendinţele unei pieţe în care tot mai multe dintre aparatele electronice folosite zilnic se conectează la internet, fără ca utilizatorii să aibă posibilitatea să le protejeze de ameninţări cibernetice.