Potrivit unor informații aflate de la oamenii din localitate și de la persoanele care au descoperit cadavrele celor trei persoane, se pare că soții Rentea ar fi surpins hoții. Motiv pentru care ar fi fost uciși cu bestialitate.
Din câte se pare, ieri, în jjurul orei 19.00, Niculina Rentea (56 de ani) s-a deplasat cu microbuzul din municipiul Satu Mare, unde lucra la Trezorerie. Ar fi fost așteptată în stația de autobuz de către Gheorghe Rentea (59 de ani), soțul femeii, de unde ar fi preluat-o cu mașina și s-ar fi deplasat spre casă.
În momentul în care ar fi încercat să intre în casă, cei doi soți ar fi dat peste criminal/criminali, care deja ar fi ucis-o în casă pe Viorica Apan (80 de ani), soacra lui Gheorghe Rentea. Cei doi soți ar fi dat nas în nas cu criminalul/criminalii chiar la intrarea în casă.
Și asta pentru că Niculina Rentea ar fi fost găsită chiar pe treptele casei, având lângă ea poșeta și o pungă de portocale. Posibil semn al faptului că hoții au fost surprinși de cei doi soți când au coborât din mașină și au încercat să intre cu bagajele în casă.
Cert este că Gheorghe Rentea a fost ucis la câțiva pași mai jos, în fața garajului și lăsat într-o baltă de sânge. În această variantă a martorilor și vecinilor, ar putea fi vorba despre o tâlhărie transformată în crimă.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Satu Mare, Marius Iancu, a precizat că victimele au fost ucise cu un obiect dur la nivelul capului. Mariu Iancu nu a oferit alte detalii legate de acest caz. Cert este că un echipaj specializat din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române va ajunge la fața locului pentru a preleva probe biologice.
Totuși, cauzele morții vor fi stabilite cu exactitate de către medicii legiști, după efectuarea autopsiei.
Puteti sa multumiti PSDului ca a eliberat toti hotii si criminalii din puscarii, asta e rezultatul…
View Comment