Accient rutier în centrul municipiului Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 14.30, la intersecția străzilor Vasile Lucaciu, I.C. Brătianu și Calea Traian.
Potrivit unor surse judicare, un bărbat, în vârstă de circa 30 de ani, ar fi fost acroșat de un autoturism în timp ce încerca să treacă strada prin loc permis și marcat corespunzător.
Cu toate că pietonul a fost acroșat, șoferul nu s-a oprit și și-a continuat drumul. Victima a sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și ale Inspectoratului Județean de Poliție.
După ce le-a dat toate relațiile polițiștilor, victima a refuzat, pe propria răspundere, transportul la Unitatea de Primire Urgențe de către echipajul SMURD, dar nu înainte de a i se face un control medical sumar.
Victima a fost condusă, mai apoi la sediul Poliției municipiului Satu Mare pentru declarații suplimentare. Polițiștii îl caută pe șofer, care se va alege cu permisul de conducere suspendat.
A scăpat basma curată fiindcă victima a refuzat îngrijirile medicale, altfel ar fi riscat dosar penal pentru vătămare corporală și fuga de la locul accidentului.