Cu ocazia împlinirii a 159 de ani de la unirea Țării Românești și a Moldovei, Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată la Satu Mare în fața statuii lui Alexandru Ioan Cuza, amplasată în fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare.
Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă, în special din partea autorităților județene și locale, printre care prefectul Darius Filip, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, respectiv fostul ministru al Apărării Naționale, senatorul Gabriel Leș. Manifestarea a debutat, potrivit protocolului, prin trecerea în revistă a Gărzii de Onoare de către prefectul Darius Filip.
După depunerea de coroane de flori a urmat defilarea militarilor din Garnizoana Satu Mare, formate din efective ale Batalionului 52 Geniu ”Tisa”, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Județean de Jandarmi. Evenimentul s-a încheiat printr-o mare horă a unirii, la care au participat peste o sută de persoane.