FOTO/VIDEO. Meszaros Zsombor, condamnat la 21 de ani închisoare pentru uciderea iubitei sale
Reporterii PresaSM au aflat că Meszaros Zsombor, trimis în judecată pentru uciderea unei nemțoiace în municipiul Satu Mare, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare de către magistrații Tribunalului Satu Mare. De asemenea, obligă inculpatul la plata către partea civilă T.J.W.J. a sumei de 233.000 lei, cu titlu de daune morale.
”Condamnă inculpatul M.Z. pentru săvârșirea infractiunii de omor la pedeapsa de 20 de ani închisoare, în regim privativ de libertate (…) Contopeşte pedeapsa de 20 de ani aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. 493/2017 a Jud. SM, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultanta de 21 de ani închisoare; Scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată de la data de 18.07.2017 până la zi; Mentine măsura arestului preventiv a inculpatului; Obligă inculpatul la plata către partea civilă T.J.W.J. a sumei de 233.000 lei, cu titlu de daune morale”, este decizia judecătorilor, intrată în posesia PresaSM.
Ce spun procurorii
Din rechizitoriul procurorilor rezultă că în noaptea de 13/14.07.2017, inculpatul MESZAROS ZSOMBOR, prin lovituri repetate cu pumnul şi cu un corp dur în zona capului, a omorât-o pe numita L.N.J.- cetăţean german, cu care avea o relaţie apropiată.
Infracţiunea de omor a fost săvârşită pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, în maşina aparţinând persoanei decedate.
Ulterior, cadavrul acesteia a fost pus de către inculpatul MESZAROS ZSOMBOR în portbagaj, iar maşina abandonată sub pasarela care face legătura între străzile Fabricii şi Odoreului din municipiul Satu Mare, loc în care a şi fost găsită de organele de anchetă în seara de 17.07.2017, acestea fiind alertate de dispariţia victimei de către aparţinătorii acesteia.
Din probele administrate a rezultat că mobilul omorului a fost generat de starea de gelozie în care se afla inculpatul MESZAROS ZSOMBOR.
De asemenea, PresaSM.ro a intrat în posesia unor imagini cu mașina în care a fost comisă crima odioasă și care a fost abandonată, cu cadavru cu tot, în fața sediului Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.