FOTO/VIDEO. Lucrări intense la noul pod peste Someș, în municipiul Satu Mare
Lucrările la podul peste râul Someș au început deja și se desfășoară în ritm alert. Acesta va fi construit în zona Hotelului Dana, fiind preconizat să se termine la mijlocul anului viitor.
Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime de 19,540 km. Traseul variantei de ocolire se desprinde din DN 19A (km 41+900), acesta fiind km 0+000 al proiectului.
Pentru racordarea la reţeaua stradală a Municipiului şi la zona industrială din această zonă, a fost prevăzut un nod rutier complex, care va intermedia transferul fluxurilor de trafic spre şi dinspre Bulevardul Cloşca / DJ 194 şi strada Dorobanţilor.
După traversarea căii ferate, traseul variantei de ocolire se îndreaptă către nord – vest, intersectându-se cu DN 19 (km 128+000) Oradea – Satu Mare. Această intersecţie va fi amenajată denivelat, cu un pasaj superior, asigurându-se şi conexiunea cu DN 19, prin intermediul unui nod rutier, care are prevăzută o intersecţie giratorie, dispusă chiar sub pasajul peste drumul naţional.
În continuare, varianta de ocolire traversează râul Someş cu un pod cu lungimea suprastructurii de 651.10 m, inclusiv viaductele de acces la pod, dispus între digurile de apărare ale municipiului. Racordarea la DN 19 (sfârșitul variantei de ocolire) se realizează prin intermediul unei intersecţii giratorii, la nivel.
Conexiunea Variantei de Ocolire a Municipiului Satu Mare cu reţeaua rutieră existentă de interes national şi judeţean se va face prin intermediul a patru noduri rutiere:
1) km 6+140 (conexiune cu Bulevardul Cloşca/DJ 194);
2) km 9+665 (conexiune cu DN 19);
3) km 13+590 (conexiune cu DN 19A);
4) km 16+288 (conexiune cu DJ 194).
Toate nodurile rutiere vor fi illuminate, solutiile de amenajare a nodurilor rutiere vor fi avizate de CNADNR – Serviciul Siguranța Circulației și Direcția Poliției Rutiere.
Centura Municipiului Satu Mare este finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial de Transport – POS Transport. Valoarea investiției este de 68 milioane de euro + TVA. Termenul de execuție al lucrării este 18 luni.