Ziua Armatei la Carei a fost marcată printr-un ceremonial militar impresionant din care nu au lipsit depunerile de coroane, lecțiile de istorie și deja tradiționala paradă militară. A fost și înghesuială mai mare decât anul trecut, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă au fost ambii prezenți la manifestări.
După ce au vizitat expoziția de tehnică militară, sute de sătmărenii au participat la ceremonia militară care a avut loc pe platoul din Carei, în fața ansamblul monumental „Glorie Ostașului Român”.
La ora 17 a fost așteptat și președintele Klaus Iohannis, care a trecut în revistă garda de onoare, iar apoi a urmat ceremonia religioasă.
Au fost depuse coroane de flori în memoria celor căzuți pe câmpurile de bătălie, atât din partea autorităților statului, cât și din partea partidelor politice.
Pe 17 octombrie, Principele Radu și directorul Statului Major al Apărării, generalul de brigadă Corneliu Postu, au dat startul competiției din acest an, în Parcul Regele Carol I, pe platforma din fața Mormântului Soldatului Necunoscut. Voluntarii, militari și civili, au pornit atunci pe drumul lor spre Satu Mare.
Au parcurs mai bine de 600 de km pentru a ajunge pe 25 Octombrie la Carei, ultima brazdă de pâmânt românesc eliberată de Armata Română.
Asociația Voluntarilor Invictus din România, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu, a organizat anul acesta a șasea ediție a “Ștafetei Veteranilor”.
Iar sosirea voluntarilor este deja unul dintre cele mai îndrăgite momente ale ceremoniei de la Carei.
Iohannis a primit în dar, după parada militară, unul dintre steagurile pe care voluntarii le-au purtat sute de kilometri. Iar voluntarii au rămas și să facă poze cu șeful statului.
Nici primarii liberali nu au ratat momentul, s-au înghesuit și ei pentru niște poze alături de fostul lor președinte de partid.
Cel mai așteptat moment a fost defilarea gărzii de onoare și survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” .
Președintele țării nu a scăpat de baia de mulțime. Zeci de sătmărenii au vrut să dea mâna cu șeful statului, dar și să îi facă o poză, măcar pentru arhiva personală.
Toți cei prezenți au aplaudat, au făcut poze și au filmat defilarea detașamentul de onoare constutit din militari din Batalionul 811 Infanterie „Dej”, Regimentul 317 ISR „Vlădeasa”, Regimentul 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Batalionul 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă”, Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale, Inspectoratul de Jandarmi Județean „General de brigadă Ioniță Borșan” Satu Mare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și Muzica Militară a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
De la ora 19 este programată retragerea cu torțe. Detaşamentul va fi constituit din militari aparținând Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzicii Militare a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Sper că data viitoare tanti Veo sa vina cu trenul la SM, așa că să vadă cum este in Romania reala
View Comment