Manifestările dedicate Zilei Armatei Române din municipiul Satu Mare au debutat de la ora 09.00 prin prezentarea onorului, raportul comandantului și salutul Drapelului de Luptă, urmat de intonarea Imnului Național al României de către muzica militară.
Apoi, s-a oficiat serviciul religios și au fost depuse jerbe de flori la Monumentul Ostașului Român din centrul municipiului Satu Mare, de către reprezentanții Instituției Prefectului, în frunte cu prefectul Darius Filip, Consiliului Județean Satu Mare, în frunte cu președintele Pataki Csaba, Primăriei Satu Mare, în frunte cu primarul Kereskenyi Gabor.
În final, a avut loc defilarea detașamentelor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.
Seria evenimentelor vor continua la Carei, acolo unde este așteptat premierul României, Mihai Tudose, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, și președintele Camerei Deputaților și președintele național al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Ceremonialul de la Carei de la ora 11.30.
Programul de la Carei
11.30 – 11.35
Prezentarea onorului, raportul comandantului, salutul drapelelor, deplasarea persoanei oficiale pe locul stabilit
11.35 – 11.50
Intonarea Imnului Naţional al României de către muzica militară şi personalul militar participant la ceremoniePrimirea ştafetei INVICTUS
11.50 – 11.55
Oficierea serviciului religios
11.55 – 12.05
Alocuţiuni
12.05 – 12.15
Depuneri de coroane şi jerbe de flori
12.15- 12.20
Realizarea dispozitivului pentru defilareMoment media
12.20 -12.25
Defilarea gărzii de onoare
12.25 – 12.30
Deplasarea la standurile de tehnică, echipamente, armament și aparatură
12.30- 18.00
Prezentarea de tehnică, echipamente, armament și aparatură