Două bancomate au fost aruncate în aer, iar hoții au reușit să fugă cu banii. Totul s-a întâmplat în primele ore ale zilei de vineri, în județele Timiș și Arad. Potrivit jurnaliștilor de la PressAlert, există o legătură între cele două cazuri.
Un ATM a fost spart, după ce a fost aruncat în aer, la Arad, în cartierul Aradul Nou, pe Calea Timişoarei. Hoţii s-au făcut nevăzuţi cu casetele cu bani din interiorul bancomatului, titrează cei de la Observator.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 03:20, iar potrivit jurnaliștilor de la Special Arad, doi bărbați echipați cu cagule au dat cu spray camerele de supraveghere ale băncii înainte de a comite jaful.
Un martor a auzit bubuitura produsă de explozie, dar bărbații, în timp record, s-au făcut nevăzuți cu casetele de valori în care se aflau bancnotele la bordul, spun oamenii legii, unei mașini de culoare închisă. Hoții au sustras aproximativ 300.000 de lei.
Jaful din Arad de la Banca Transilvania a fost urmat de un altul, în localitatea Belinț, din județul Timișoara. Jurnaliștii de la Press Alert titrează că jaful a avut loc în jurul orei patru dimineața, la o sucursală CEC, iar gruparea ar fi fost formată din trei indivizi care, spun jurnaliștii, ar fi urcat pe autostradă în Arad spre Sibiu, oprind la Belinț pentru a da cea de-a doua lovitură.
Modul de operare în cele două cazuri este similar, mai titrează jurnaliștii din presa locală.