Incendiu într-un bloc situat pe Bulevardul Sănătății din Cartierul Micro 16, în municipiul Satu Mare. Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, se pare că este vorba despre un incendiu izbucnit într-un apartament de la etajul I.
Pompierii din cadrul Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență intervin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, respectiv cu o autospecială de intervenție la mare înălțime.
La fața locului au fost deplasate și două echipaje medicale de prim-ajutor ale Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare.
Potrivit informațiilor PresaSM, un sătmărean, în vârstă de circa 60 de ani, a fost rănit grav, având multiple arsuri. Se pare că incendiul ar fi fost provocat de o țigară nestinsă.
Alerta a fost dată astăzi, în jurul orei 12.00. Poliția asigură zona pentru ca pompierii să poată interveni nestingheriți.