Imagini îngrozitoare pe o șosea din Australia care ilustrează dezastrul ecologic provocat de incendii. Specialiștii estimează că aproximativ un miliard de animale, mamifere, reptile, păsări și insecte și-au pierdut viața.
Imaginile postate pe rețelele de socializare au fost surprinse în New South Wales, regiunea cea mai lovită de incendii. În imagini se pot vedea rămășițele a sute de animale care au murit în incendii, iar specialiștii estimează că aproximativ un miliard de animale și-au pierdut viața.
Cadavre de canguri și urși koala sunt împrăștiate pe un câmp din apropierea drumului. Animalele încercau să se salveze din calea flăcărilor, dar au murit în apropierea gardului de protecție al șoselei.
Multe dintre imagini au fost postate de locuitori care se întroc în zonele pârjolite de flăcări.
Un bilanț provizoriu estima că un număr de 200.000 de locuințe au fost distruse în urma incendiilor, iar 24 de persoane și-au pierdut viața, titrează ziarele din Australia.
Pe 5 ianuarie, la Sydney s-au înregistrat 50 de grade Celsius, pe măsură ce flăcările continuau să ardă în regiune.
Cei de la WWF Australia au avertizat că dezastrul nu se va opri în săptămânile și lunile următoare având în vedere că alte animale vor muri din cauza deshidratării, a lipsei de mâncare și ca urmare a rănilor suferite.
Autorităţile din Australia au îndemnat mii de oameni să-şi părăsească locuinţele şi să se adăpostească în locuri mai sigure. Regiunea Victoria a declarat stare de dezastru.
Incendiile au început încă din luna septembrie a anului trecut.
Deși a început să plouă, autoritățile au avertizat populația că pericolul încă nu a trecut.
Warning: This article contains images and footage which some readers may find distressing
Residents were greeted by a sea of kangaroo, koala and sheep carcasses as they returned home to the devastation.
💔💔💔💔 pic.twitter.com/JVnTCyuoWW
— animals_innocent_creatures (@AnimalsInnocent) January 5, 2020