Forțe importante ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare (autospeciale de stingere, autospeciale medicale și autospeciale de comandă), Inspectoratului Județean de Poliție și ale Poliției Locale au intervenit astăzi, în jurul orei 21.40, în municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Independenței.
Un apel la 112 anunța faptul că la un apartament s-ar fi înregistrat un fum intens, care ieșea din incintă. Motiv pentru care s-a decis deplasarea de urgență a mai multor echipaje. Din fericire, totul s-a dovedit a fi o alarmă falsă, iar forțele de intervenție s-au întors la bază.
Nu este prima alarmă falsă de acest gen. În luna noiembrie a anului trecut a fost dată o alarmă similară la un bloc situat pe strada Prahovei, de lângă Spitalul Județean Satu Mare. Și la acea dată cauza a fost tot o tigaie uitată pe foc.
Operațiunea Salvați Cina!
View Comment