Clubul sportiv NSM Motorsport a organizat astăzi, în Piața Libertății din centrul municipiului Satu Mare, o competiție inedită dedicată doamnelor și domnișoarelor. Astfel, mai multe femeie posesoare de permis de conducere și puţin curaj s-ua înscris pentru a-și putea demonstra aptitudinile de pilot într-o competiţie inedită, dedicată exclusiv sexului frumos.
Cursa are trei probe, din care două sunt de îndemânare.
”Cred că și doamnele merită puțină atenție, mai ales că luna martie e luna dedicată doamnelor, am zis să organizăm ceva și pentru sexul frumos. Așa ne-a venit ideea de a organiza Raliul Doamnelor, care are în spate clubul NSM Motorsport, din partea clubul fiind eu, Ovidiu Domide și Mihai Șerdan reprezentanți. Eu sper să fie o reușită, să avem cât mai mulți concurenți. Am încercat să împărțim competiția în trei, inițial a fost o competiție dedicată cetățenelor, dar și o parte pentru dealerii de mașini care îți vor expune mașinile. În urma discuțiilor avute cu cei din cadrul MAI, respectiv Poliție, Jandarmerie și ISU, care ne vor fi parteneri în organizare, am ajuns la concluzia că există o cerere mare din partea doamnelor din aceste instituții pentru a participa, așa că și ele vor avea partea lor de competiție, separată de restul”, a declarat Ovidiu Domide, unul dintre organizatori.