O sătmăreancă în vârstă de 60 de ani a fost găsită decedată în propria locuință de către pompieri. Aceștia au fost alertați de aparținătorii femeii. Familia, plecată în străinătate, a încercat să o contacteze pe femeie de mai multe ori în ultima săptămână, dar nu a reușit.
O femeie, în vârstă de circa 60 de ani, care locuia într-un apartament situat la etajul patru al unui bloc de pe bulevardul Sănătății, în Cartierul Micro 16, a fost găsită decedată. Familia era plecată în străinătate, iar de o săptămână încerca să o contacteze. Femeia nu a răspuns, iar când aparținătorii au ajuns acasă în România, au încercat să intre în apartament, dar nu au reușit.
Familia a alertat autoritățile, iar pompierii s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de intervenție la înălțime. Pompierii au intrat pe geam și au găsit-o pe femeie decedată, lângă ușă.
La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar nu a mai putut face nimic pentru victimă, aceasta fiind decedată de mai multe zile.
Criminaliștii au ajuns și ei la locul incidentului și cercetează circumstanțele în care s-a produs decesul sătmărencei.