Inconștiență sau neinspirație din partea unor părinți care și-au băgat astăzi copii în apa Someșului, exact în zona în care doi tineri s-au înecat recent. Reporterii PresaSM.ro i-au observat pe părinți care se bălăceau, iar copiii chiar s-au îndepărtat la un moment dat. A existat pericolul ca în orice moment copiii să fie luați de curenții de apă.
În tot acest timp, specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare ăl mai caută încă pe tânărul, în vârstă de 22 de ani, dispărut sâmbătă în apele Someșului. Aceștia au declarat pentru PresaSM.ro că se folosește un sonar, iar unde undele indică o posibilă zonă de interes, se insistă cu cârligul.
Reamintim că în 25 iulie a fost scos din apele Someșului, în aceeași zonă, cadavrul unui tânăr în vârstă de 17 ani. Tânărul încerca să fugărească alți copii dintr-o zonă periculoasă, dar a fost tras la fund de curenții din apă.