Aventura sătmărenilor Bertici Attila și Norbert (tată și fiu) prin Asia continuă, dar se apropie încet-încet de final! Cei doi susțin că au trecut Munții Caucazi, pe o iarnă grea, parcurând 150 de kilometri în cinci ore, fiind la un pas de a fi accidentați de o altă mașină.
”Am trecut Munții Caucazi!A fost foarte greu, dar jos pălăria față de NEO! Am parcurs 150 de kilometrii în 5 ore!! Cred că am fost singura mașină 4×2 pe munte care nu a derapat în parapet sau în altă mașină! Era să între un rus cu un Hyundai in noi, dar am reușit să evităm in ultimul moment impactul!! In unul dintre poze se și vede, după ce a trecut ca, sania lângă noi s-a oprit intr-un Toyota!! Dar la final totul a fost bine, acum suntem pe malul Mării Negre în orașul Batumi (Georgia)”, spun Bertici Attila și Norbert.
De asemenea, cei doi spun că marți ar fi forte posibil să ajungă în municipiul Satu Mare!
”Prieteni! Conform calculelor nostre și dacă ne ajută bunul Dumnezeu, duminică seara, noaptea vom intra în România la Vama Veche! În SATU MARE ajungem MARȚI pe la ora 14:00-17:00 (o să comunicam marți dimineața mai exact). Finish-ul va fi tot acolo de unde am pornit, adică în Piața Libertății, Best Food Gemelli. Dacă intervine ceva cu siguranța va comunicăm! Vă îmbrățișăm!”, spun cei doi sătmăreni.
Siberia nu a fost aleasă la întâmplare, fiind considerată cea mai sălbatică și grea rută.
Drumul a fost calculat să dureze aproximativ 45 de zile, dar cei doi nu scot din calcul că vor avea nevoie și de mai mult timp să ajungă acasă. Întoarcerea în 45 de zile ar însemna să ajungă acasă la începutul lui decembrie, dar dacă vor fi nevoiți să își prelungească aventura, speră să fie acasă pe Crăciun. Costurile totale pentru expediție se ridică la aproximativ 8.000 euro.
Bravo. Din iarnă in iarnă ajungeți, dar să ajungeți cu bine.
View Comment