Două mașini au fost avariate pe strada Tudor Vladimirescu, în zona centrală veche a municipiului Satu Mare, în urma furtunii din această după-masă. Mai multe crengi s-au rupt și au căzut peste automobilele parcate restricționând și accesul pe stradă.
Pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Satu Mare. Din cauza vântului puternic, un copac s-a rupt și a căzut peste două autoturisme parcate pe marginea drumului. Până la sosirea pompierilor accesul pe stradă dinspre strada Mileniului a fost restricționat de crengile căzute.
La fața locului a ajuns un echipaj pentru descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Sincer, cu sufletul îndurerat, dar trebuie să recunoaștem că ar cam trebui înnoiți copacii vechi din zonele aglomerate, cu copaci mai tineri! Altfel această saga se ca perpetua: primăvara va fi scandal la toaletarea pomilor iar vara va fi prăpăd!

View Comment