FOTO&VIDEO. Descinderi masive: Zeci de persoane duse la secție. Cuib infracțional destructurat
Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a dat publicității rezultatele raziei de amploare de astăzi de la Turulung.
Astfel, în dimineața zilei de 14.09.2017, între orele 06:00 – 11:00, 32 de polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale și rutieră, însoțiți de 40 de jandarmi, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale şi combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, a vieții și integrității persoanelor, într-o zonă cu risc criminogen ridicat din comuna Turulung.
S-a urmărit prinderea unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, dar și respectarea legislației referitoare la normele de conviețuire socială, la regimul domiciului și de evidență a persoanelor.
Au fost conduse la sediul de poliție 46 de persoane pentru stabilirea identității și a justificării prezenței lor în acel loc și au fost puse în executare 4 mandate de aducere, emise de organele de urmărire penală pe numele unor persoane care se sustrăgeau de la cercetări în cadrul dosarelor penale instrumentate de polițiști, pentru administrarea probatoriului în infracțiuni de lovire și alte violențe sau tulburarea ordinii și liniștii publice.
În 5 dosare penale aflate în instrumentarea polițiștilor și sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au fost efectuate verificări și audieri.
Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1140 lei, din care 11 la OUG 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români și 2 la Legea 61/1991, sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.