Un tânăr de 20 de ani a suferit răni ușoare după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni de la intersecția străzilor Calea Traian și Corvinilor. Potrivit polițiștilor, în urma cercetărilor s-a stabilit că șoferul mașini, un bărbat de 67 de ani din București, nu a acordat prioritate tânărului sătmărean. Ambilor conducători le-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Accidentul a avut loc ieri, la intersecția dintre Calea Traian și strada Corvinilor. Potrivit polițiștilor, pietonul în vârstă de 20 de ani a fost ușor rănit în urma incidentului. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD pentru investigații medicale suplimentare. Cercetările la fața locului au arătat că șoferul autoturismului, un bărbat de 67 de ani din București, nu a acordat prioritate pietonului care se afla pe trecere în momentul producerii accidentului.
„La data de 26 mai a.c., în jurul orei 19.20, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Traian, în municipiul Satu Mare. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 67 de ani, din București, aflându-se la volanul unui autoturism pe Calea Traian, la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, de 20 de ani, din Satu Mare, care era angajat regulamentar în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, accidentându-l. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului”, se arată într-un comunicat de presă al poliției sătmărene.
În urma testării cu aparatul alcooltest s-a constatat faptul că persoana de la volan nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, fiind recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii atât a conducătorului cât și a victimei.