FOTO/VIDEO. Copilașul înecat în Someș nu a fost găsit. Cum s-a produs tragedia
Copilașul, în vârstă de 11 ani, înecat vineri în râul Someș, în zona Podului Tehnologic (Podul Galben), nu a fost găsit până acum. Specialiștii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au reluat astăzi căutările în zonă, cu șanse zero de a-l găsi în viață pe minor.
Copilul a mers alături de alți prieteni, minori, pe marginea râului Someș, în apropierea Podului Tehnologic. Potrivit informațiilor PresaSM, copiii au spus că doar au vrut să stea pe malul apei, când unul dintre ei s-a dezechilibrat, călcând pe o piatră și a căzut în apă. Niciunul dintre cei prezenți nu știau să înoate și au alertat autoritățile atunci când prietenul lor a fost luat de curenții de apă.
Polițiștii iau în considerare și posibilitatea ca minorul să fi intrat intenționat în apă și să fi încercat să înoate, cu toate că nu știa. Și asta pentru că și-a lăsat toate hainele și pantofii pe malul apei. Victima ar fi încercat să intre în apă acolo unde aceasta era cea mai puțin adâncă, în zona unor pietre. Din nefericire, totul s-a lăsat cu o mare dramă.
Pompierii, jandarmii și polițiștii au încercat să îl caute imediat după ce a fost dată alarma, dar fără niciun rezultat. Din păcate, în zona respectivă a mai fost scos cadavrul unui bărbat, în vârstă de 34 de ani. Totul s-a întâmplat în data de 3 iulie.