Vântul extrem de puternic de ieri a provocat probleme destul de mari în tot județul Satu Mare. În municipiul Satu Mare au fost rupți cel puțin cinci copaci, căzând peste mașini, la Tășnad acoperișul unei școli a fost smuls, iar la Eriu Sâncrai un copac a căzut peste o casă, distrugând acoperișul.
În total, doar la nivelul municipiului Satu Mare, au fost doborâți la pământ de vânt cinci copaci. Unul dintre ei, doborât pe strada Dorna, din Carpați II, a căzut peste câteva mașini pe care le-a avariat. De asemenea, au mai căzut copaci pe străzile Oituz, Paris, Jocului și Bulevardul Sănătății.
Totodată, acoperișul Școlii din Tășnad a fost smuls parțial de vântul puternic. Autoritățile au intervenit pentru evaluarea pagubelor și reparația defecțiunilor într-un timp cât mai scurt.
De asemenea, rafalele de vânt au adoborât și un stâlp de lemn în localitatea Blaja, de lângă Tășnad. Stâlpul a căzut pe carosabil, însă din fericire nu a fost nimeni rănit. Totodată, acoperișul unei case din localitatea Eriu Sâncrai a fost luat de furtună și distrus.
Pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și cei ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit prommpt și au îndepărtate pericolul.