La data de 11 decembrie a.c., la ora 7.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier între localitățile Micula și Satu Mare, soldat cu victime omenești.
Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat de 50 de ani, din comuna Micula, a condus o autoutilitară pe DJ194A, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un stâlp de distribuție electrică aflat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
În urma accidentului a rezultat decesul unui bărbat, de 40 de ani, din comuna Agriș, pasager în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă în dosarul penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.