Un jandarm a fost rănit după ce mașina de poliție a fost lovită frontal. Oamenii legii spun că autospeciala avea semnalele acustice și vizuale în funcțiune, dar șoferul a declarat că a văzut doar semnalele vizuale și s-a trezit cu autospeciala în fața sa.
UPDATE 21:30 Ce spune Poliția despre accidentul de pe Ostrovului
„În jurul orei 19.40, pe fondul nerespectării semnalelor acustice și luminoase , un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Beltiug, a intrat in coliziune cu o autospecială a poliției pe strada Ostrovului”, spun cei de la IPJ Satu Mare.
La testarea cu aparatul alcooltest, a rezultat că tânărul nu a consumat băuturi alcoolice.
Un accident de circulație soldat cu rănirea unui jandarm a avut loc sâmbătă, după ora 19:00, în municipiul Satu Mare. Totul s-a petrecut pe strada Ostrovului. Șoferul, în vârstă de circa 25 de ani, al unui Volkswagen a intrat în coliziune frontală cu mașina de poliție.
Potrivit informațiilor PresaSM, accidentul a avut loc într-o curbă. Tânărul șofer ar fi declarat că nu a văzut autospeciala, a sesizat semnalele luminoase, după care mașina pur și simplu i-a apărut în față și nu a mai reușit să evite impactul.
De cealaltă parte, oamenii legii au declarat că mașina de poliție avea semnalele acustice și vizuale în funcțiune.
În autospeciala de poliție se afla o patrulă mixtă. Jandarmul care se afla pe locul din față a fost rănit la cap, lovindu-se de parbriz în urma coliziunii frontale.
La locul accidentului au ajuns mai multe echipaje de jandarmi, polițiști și un echipaj de prim-ajutor.
Nu este accident frontal, (…), se vede clar ca e tamponare laterală. Se vede clar ca politia a intrat in masina neagră. Jandarmul a fost speriat, si a revenit de la spital, la locul faptei, declarând ca s-a speriat si nu are nimic grav.
Nu este accident frontal, (…), se vede clar ca e tamponare laterală. Se vede clar ca politia a intrat in masina neagră. Jandarmul a fost speriat, si a revenit de la spital, la locul faptei, declarând ca s-a speriat si nu are nimic grav.
View Comment