FOTO/VIDEO. Cine sunt victimele exploziei din Satu Mare. Transportați la Timișoara și București!
Victimele exploziei din blocul de pe Bulevardul Cloșca, în municipiul Satu Mare, se află în stare foarte gravă. Potrivit informațiilor PresaSM, este vorba despre D. Szilard, un tânăr sportiv, în vârstă de 30 de ani, respectiv de prietena lui, în vârstă de 29 de ani.
Cei doi locuiau împreună în apartamentul respectiv, fiind prinși în interior de suflul exploziei. Ambele victime au ajuns direct în blocul operator de la Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, pentru stabilizare și toaletarea plăgilor.
Cel mai grav rănit în urma exploziei este un sătmărean de 30 de ani, intubat chiar la locul incidentului. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, dar medicii au solicitat transferul, cu ajutorul elicopterului SMURD, la Clinica de Chirurgie Plastică și Reconstructivă din Timișoara.
“Bărbatul are arsuri pe o suprafață mai mică, dar de o gravitate mai crescută din cauza că a suferit arsuri ale căilor respiratorii. El are arsuri la nivelul feței, gâtului și membrelor superioare. Bărbatul va fi transportat în această seară la Clinica de Chirurgie Reparatorie din Timișoara, la compartimentul de arși “, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian.
Rănită în explozie a fost și o tânără sătmăreancă. Aceasta a suferit arsuri de gradul II și III, pe o suprafață de aproximativ 25% din corp. Ea va ajunge la București, cu un transport special.
“Tânăra are arsuri la nivelul feței, gâtului, toracelui și membrelor superioare, aproximativ 25%, arsuri de gradul II, III. A fost conștientă când a ajuns la noi. […] Tânăra va fi transportată, s-a solicitat și pentru ea, dar nu se poate transporta la București cu elicopterul, dar se așteaptă o aeronavă specială pentru a fi transportată la Spitalul de Arși”, a mai precizat Constantin Demian.