FOTO/VIDEO. Cine sunt victimele accidentului dramatic de pe DN 1F. Patru răniți
Cine sunt victimele accidentului deosebit de violent produs astăzi, în jurul orei 12.00, pe Drumul Național 1F, între localitățile Băbășești și Odoreu. Potrivit ultimelor informații, șoferul autoturismului care ar fi intrat pe contrasens și a ajuns în stop cardio-respirator este Marian D., în vârstă de 51 de ani, din comuna Apa.
În mașină cu șoferul care a intrat pe contrasens se mai aflau un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Apa și o femeie însărcinată, în vârstă de 30 de ani, din Borlești. Celălalt autoturism era condus de o femeie, în vârstă de 43 de ani, din Șomcuta Mare.
Dacă șoferul a fost resuscitat cu succes după aproape o oră, o femeie, însărcinată în patru luni, are traumatisme la membrul superior și inferior, fiind transportată la Unitatea de Primire Urgențe. Alte două persoane prezintă politraumatisme.
Se pare că vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul unui autoturism, înmatriculat în județul Satu Mare, în care se aflau trei persoane. Acesta ar fi intrat pe contrasens și a rezultat un impact frontal cu un alt autoturism, înmatriculat în județul Maramureș, condus regulamentar de către o femeie.
Ce spune POLIȚIA: ”În jurul orei 12.00, am fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier între localitățile Odoreu și Băbășești pe DN 19F. O coliziune frontală între două autoturisme, din primele date se pare ca ar fi produsă pe fondul conducerii pe contrasens. Tot din primele date se pare ca ar fi implicate 4 victime, dintre care una este încarcerată”.
Dacă autoturismul înmatriculat în Maramureș a rămas pe partea carosabilă, cel înmatriculat în județul Satu Mare a ajuns în șanț. În urma accidentului sunt patru victime, din care două au rămas încarcerate.