Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a precizat că cele două persoane decedate în accidentul teribil de pe Drumul Național 19 sunt amândouă din județul Maramureș. Șoferul aparent vinovat, în vârstă de 22 de ani, care conducea autoturismul Volkswagen, era din Săpânța. În schimb, șoferul microbuzului de transport marfă, în vârstă de 48 de ani, era din Borșa.
UPDATE: Comunitățile din Borșa și Săpânța, în stare de șoc
Tânărul de 22 de ani, din Săpânța, care și-a pierdut viața în accidentul de la Satu Mare, a lucrat mai multă vreme în străinătate, spun cei de la Axa News. Acesta mai avea o soră și un frate, a explicat primarul localității pentru jurnaliștii maramureșeni. Ediul a mai precizat și că ceața densă ar fi fost de vină pentru manevra în urma căreia a avut loc teribilul accident.
Mesajele de condoleanțe au început să curgă pe paginia de socializare a tânărului Ciprian. Chiar fratele său a fost cel care i-a informat pe prietenii lui Ciprian despre groaznicul accident.
„Odihneste-te in pace fratele meu, te iubesc mult de tot”, a scris fratele pe pagina sa de socializare.
Bărbatul de 48, mai scriu jurnaliștii, care era din Borșa, era șofer și făcea curse regulate în zonă. Primarul localității a precizat că era un „bărbat tare bun și liniștit”, iar acasă îl aștepta un copil minor.
Reamintim că un accident mortal în județul Satu Mare! Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 16.00, pe Drumul Național 19, între localitățile Livada și Orașu Nou, în apropiere de drumul către Călinești-Oaș.
Potrivit primelor informații obținute de reporterii PresaSM de la fața locului, se pare că este vorba despre un impact frontal între un microbuz de transport marfă și un autoturism Volkswagen.
În urma impactului deosebit de violent, ambele mașini au ajuns în șanțurile de pe marginea drumului. Martorii au spus că una dintre mașini avea o viteză foarte mare.
Reporterii PresaSM au mai aflat că unul dintre șoferi (se pare că șoferul din Volkswagen) a ajuns cu mașina pe contrasens, fără să încerce să facă vreo depășire, spun martorii. Motivele sunt încă necunoscute.
Două persoane au decedat. Este vorba despre doi bărbați, care conduceau cele două vehicule. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de descarcerare și prim-ajutor al celor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, dar nu au mai putut face nimic pentru victime.
Polițiștii fac deja primele cercetări la fața locului pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate. Traficul rutier este blocat total în această zonă!
Știre în curs de actualizare…
Tot mai mulți tineri provoacă acciedente din motive de viteze ne adaptate la condițiile de drum sau șmecheri provocând moarte. Multe familii îsi plâng morții din cauza acestor proști.
View Comment„Baiat tare bun….” si tare prost,daca este adevarat faza cu „jocul de pe telefonul mobil”,despre care se tot vorbeste.Daca NU , imi retrag rindurile cu scuzele de rigoare.
View Comment