Ucigașul barmanei Nicoleta D se pare că este M. Ștefan, în vârstă de 39 de ani, din localitatea Lazuri. Acesta a lucrat, de-a lungul timpului, în mai multe locuri, printre care și Teatrul de Nord Satu Mare. Acesta a lucrat o perioadă și în Occident, după care a revenit acasă.
Din câte se pare, acesta ar fi avut mai multe probleme cu legea de-a lungul timpului, fapt confirmat de rudele și vecinii acestuia din localitatea Lazuri. Fire reclacitrantă, nestatornică și risipitoare, M. Ștefan a provenit dintr-o familie harnică, bine văzută în localitate.
De fapt, nimeni din Lazuri nu știa ce s-a întâmplat, iar când au aflat de la mass media au fost șocați. Nu și-ar fi explicat, totuși, ca Ștefan să fie în stare de așa ceva.
Poliția nu a putut confirma identitatea agresorului, având interdicție din partea procurorului de caz, din motive care jurnaliștilor le scapă cu desăvârșire.
Reamintim faptul că o crimă oribilă a avut loc în municipiul Satu Mare, la localul Casablanca din zona Gării de Nord. Totul s-a întâmplat în această seară, în jurul orei 03.00, atunci când R. Ștefan, în vârstă de 39 de ani, din comuna Lazuri, a sosit la Casablanca la bordul unui taximetru. După circa 10 minute acesta a părăsit locația la bordul aceluiași taximetru. Dar ce a lăsat în urma lui a fost o scenă de nedescris.
Filmul crimei este aproximativ următorul. R. Ștefan a intrat în incinta localului, a lovit-o crunt pe barmană (o femeie, în vârstă de 43 de ani, din Cartierul Micro 14, municipiul Satu Mare) cu scopul de a o tâlhări. Între timp, victima și-a sunat o colegă, căreia i-a spus să vină repede la lucru că nu se simte bine. De fapt, femeia vorbea codificat, criminalul fiind încă în zonă, căutând furibund banii.
Colega nu a crezut în primă fază, apoi a resunat-o după zece minute să se convingă, totuși, că nu e ceva grav. Dar femeia nu a mai răspuns, căci tâlharul ar fi omorât-o între timp. Atunci, speriată, colega victimei a sunat la 112. La fața locului a avut loc o mobilizare fantastică a Inspectoratului Județean de Poliție.
Au fost vizualizate imaginile video, identificat autorul, după care a fost dat imediat în consemn la frontiere. Reporterii PresaSM au aflat că din imaginile video reiese faptul că presupusul criminal s-a aflat înainte de crimă în incinta localului, însoțit de alte persoane. Dar nu se știe dacă acestea știau de ce urma să se întâmple.
Victima prezenta lovituri extrem de grave la nivelul capului, cu hemoragie severă, fapt care a produs decesul.
Surse judiciare au declarat că este vorba despre o tâlhărie, urmată de omor.
”La fața locului a avut loc o mobilizare fantastică a Inspectoratului Județean de Poliție”.Ce contează asta pentru ”politistii” locali,care sustin că ei lucrează de două ori mai mult decat politia natională,și că ar merita măcar dublu din cat caștigă acestia !!!Vai de ”cașcheta” lor !!
View Comment