FOTO/VIDEO. Centura municipiului Satu Mare s-ar putea bloca: ”Este subfinanțată”
Președintele Klaus Iohannis a promulgat ieri legea bugetului de stat pentru anul 2020, după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în Parlament la finalul anului trecut pentru această lege. Deși, declarativ, vor fi prioritizate principalele investiții pe fonduri europene aflate în derulare, lucrurile nu par să stea așa, susțin activiștii de la Pro Infrastrucură.
Activiștii susțin că centura municipiului Satu Mare ar fi subfinanțată, solicitând creșterea sumelor alocate acestui proiect vital pentru reședința de județ.
”Solicităm premierului și ministrului Transporturilor să demonstreze și cu fapta, nu doar cu vorba, că sunt mai competenți decât predecesorii lor!”, spun activiștii de la Pro Infrastructură.
Activiștii mai susțin că un alt proiect drastic subfinanțat este Autostrada Sebeș-Turda. Chiar dacă avansul în 2019 nu a fost cel scontat, au fost consumate 183 de milioane de lei. Alocarea pentru 2020 este de doar 56 de milioane, mult sub o estimare realistă de aproximativ 200 de milioane.
Alte proiecte subfinanțate în 2020 – în opinia celor de la Pro Infrastructură – ar fi A3 Autostrada Transilvania și A3 Râșnov-Cristian, centurile Satu Mare, Timișoara, Rădăuți, reabilitarea DN76, realizarea studiilor pentru Autostrada Timișoara-Moravița, realizarea studiilor pentru modernizarea căilor ferate București-Giurgiu și Cluj Napoca-Oradea sau dublarea căii ferate între Mogoșoaia și Balotești.