Centrul orașului Negrești-Oaș, în special strada Victoriei, este inundată ori de câte ori plouă mai serios pe raza localității. Oamenii sunt disperați fiindcă apa le intră în curți și în case.
Traficul rutier este afectat vizibil, fiindcă apa refulează inclusiv din canalizare pe șosea. Localnicii încearcă să blocheze pătrunderea apei pe proprietățile lor, dar nu prea reușesc.
”Este dezastru, s-au făcut ceva lucrări la canalizare, iar de atunci toată apa refulează în stradă. Mereu suntem obligați să facem mici diguri, pentru a opri inundarea curților și a imobilelor”, s-a plâns un localnici.
Reprezentanții Primăriei Negrești-Oaș susțin, prin vocea primarului Aurelia Fedorca, că este o problemă mai veche, la care se caută soluții cât mai rapid. De vină ar fi atât cantitatea mare de precipitații, dar și unii localnici, care au obturat canalele de scurgere, în momentul în care și-au făcut garduri sau alte construcții. De asemenea, tuburile de scurgere de pe Drumul Național 19, care străbate centrul orașului Negrești-Oaș, sunt și ele obturate.
”Am luat legătura cu cei de la Drumurile Naționale, să vină și să rezolve această problemă cu obturarea tuburilor de sub șoasea. De asemenea, între zona superioară și zona joasă din oraș sunt diferențe de câteva zeci de metri, iar toată apa ajunge în zona centrală. Încercăm mereu să găsim soluții, bine că nu au fost pagube materiale”, a spus primarul Aurelia Fedorca pentru PresaSM.
De vină se pare că ar fi sistemul de canalizare care nu face față cantităților mari de apă. Zona centrală fiind ceva mai joasă, apa din zonele mai înalte se adună în acest loc.
Din pct de vedere al fizicii e o solutie f simpla..puneti mana pe harlet si sapati naibii un sant, spre zona mai joasa. Asa, cu postatul pe FB, nu schimbati legile fizicii. Vo obisnuit psd-ul cu asistarea sociala, dar vremea nu tine cont de promisiuni.
Primarul și Vicele oricum sunt nepăsători la problemele contribuabililor, nu e o noutate! PSD la conducerea orașului de odată cu răscoala din 1907!!!
View CommentDin pct de vedere al fizicii e o solutie f simpla..puneti mana pe harlet si sapati naibii un sant, spre zona mai joasa. Asa, cu postatul pe FB, nu schimbati legile fizicii. Vo obisnuit psd-ul cu asistarea sociala, dar vremea nu tine cont de promisiuni.
View Comment