Unul dintre cele mai frumoase și faimoase târguri de Crăciun din țară și-a deschis porțile la acest final de săptămână. Iar printre fani nu se numără doar românii, Târgul de Crăciun de la Sibiu a ajuns și în topurile internaționale.
Târgul de Crăciun de la Sibiu a furat startul. Pregătirile au fost în toi pe tot parcursul lunii, iar de la acest final de săpătmână, sibienii, dar și turiștii din țară și din străinătate se vor putea bucura de atomosfera sărbătorilor de iarnă. Iar povestea magică va continua până după Revelion.
Pentru acest an, organizatorii au pregătit și două premiere. Bradul artificial, una dintre principalele atracții mai ales pentru amatorii de instantanee, are o înălțime de 24 de metri, fiind cel mai mare pom împodobit de la debutul tradiției târgului.
Iar pentru ca turiștii să se poată bucura de toate frumusețile Sibiului, în acest an, târgul vine la pachet cu o roată panoramică.
Târgul de Crăciun de la Sibiu a fost plasat pe primele locuri într-un top realizat de o revistă britanică, una care promovează și alte destinații turistice din zona de est a Europei. Târgul de la Sibiu este descris ca destinația perfectă pentru cei care doresc să experimenteze șarmul burgurilor din Transilvania.
Expozanți din peste 20 de județe, aleși pe sprânceană, își așteaptă clienții care sunt în căutarea unor cadouri inedite.
„Suntem la a treisprezecea ediție și noi credem că va fi una cu noroc, una foarte frumoasă și spectaculoasă. Ne-am pregătit destul de intens. Am vrut să aducem niște lucruri care chiar să fie evidente. […] Credem că totul va fi superb. […] Sunt peste 100 de căsuțe, 110 ca să fiu precis, cu expozanți din peste 20 de județe pe care am reușit să îi alegem tot mai bine. […] Publicul vine să vadă ceva deosebit, și asta încercăm și noi să oferim”, a spus la deschidere Andrei Drăgan, organizatorul Târgului de Crăciun de la Sibiu.
Aprinderea luminițelor și deschiderea oficială a fost marcată de concerte.
În ceea ce privește succesul Târgului de Crăciun de la Sibiu, organizatorul spune că la început s-au bazat pe cei de la Ambasada Austriei, specialiști care au know-how suficient pentru a-i învăța și pe alții cum se organizează un astfel de târg și cum pot fi atrași turiștii.
Citește și
FOTO. Satu Mare se pregătește de Crăciun. Tunelul cu luminițe, mutat
FOTO. Sătmărenii, cu trenul la cele mai frumoase târguri de Crăciun
FOTO. Topul târgurilor de Crăciun. Care sunt cele mai frumoase