FOTO&VIDEO. Cei 36 de pasageri din autocar sunt muncitori Draxlmaier, din Serbia
Reporterii PresaSM.ro au intrat în posesia unor informații potrivit cărora cei 36 de pasageri ai autocarului înmatriculat în Serbia sunt muncitor relocați ai celor de la Draxlmaier. Muncitorii sunt toți cetățeni sârbi și nu vorbeau nici engleza. Doar însoțitoarea muncitorilor vorbea germană, iar fostul primar din Petrești, Otto Marchiș, a ajutat autoritățile să se înțeleagă cu victimele.
Un număr de 14 persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare, iar o femeie a ajuns cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primire Urgențe Oradea.
Ceilalți 21 de pasageri au fost preluați de către un autobuz al celor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și transportați la două unități hoteliere din municipiul Satu Mare.
La fața locului au ajuns comandanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, colonelul Nicolae Dima și colonelul Aurel Ulici. Ulterior, a ajuns subprefectul Altfatter Tamas.
Potrivit poliției, unul dintre vehicule era un autocar înmatriculat în Serbia, cu 36 de pasageri sârbi, condus de un cetățean sârb în vârstă de 31 de ani. Autocarul circula din direcția Oradea către Satu Mare. Cel de-al doilea vehicul era o autoutilitară, condusă de un bărbat de 24 de ani din comuna Foieni, județul Satu Mare.
În urma impactului, autocarul a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de mers, fapt ce a condus la rănirea mai multor persoane, fiind necesară intervenția echipajelor de salvatori din cadrul SMURD și Serviciului Județean de Ambulanță. 12 persoane din autocar au fost transportate la Spitalul Județean Satu Mare pentru investigații, Pentru o altă persoană a fost solicitat un elicopter SMURD, cu care aceasta a fost transportată la spitalul din Oradea.
Traficul rutier a fost întrerupt pe perioada cercetărilor, fiind luate măsuri de degajare a părții carosabile în cel mai scurt timp posibil.
Bine ca pe noi ne fugăriți afara..cu salariile voastre..
View Comment