Cu toate că reprezentanții firmei Drum Inserv s-au angajat în fața viceprimarului municipiului Satu Mare, Adrian Albu, că vor munci și pe timp de noapte, pe Podul Decebal nu mai este niciun muncitor după ora 22.00. Și asta după ce ieri noaptea muncitorii erau pe șantier, cel mai probabil de ochii lumii.
Utilajele au fost abandonate, iar muncitorii au dispărut. În acest ritm suntem curioși dacă se vor finaliza lucrările în cele două săptămâni, cât s-a angajat constructorul.
Este, totuși, picătura care a umplut paharul. Și primarul municipiului Satu Mare a recunoscut că este foarte dificilă colaborarea cu firma executantă. Mai ales că au fost demisii la vârful firmei.
”După toate problemele pe care le-am avut cu firma din Sălaj, acum, când s-au apucat de lucru, era anormal să-i oprim. A mai fost și povestea cu demisia directorului tehnic al firmei din Sălaj, când a existat riscul ca întrega lucrare să se oprească pentru mult timp”, spunea Kereskenyi Gabor în urmă cu câteva zile.
Rușine primarului pentru că nu se poate impune în fața unei firme pe care primăria o plătește (cine știe de ce…….). Să execuți lucrări la cele două poduri în același timp este o tâmpenie, s-a blocat tot traficul. Rușine, rușine, rușine să vă fie!!!

View Comment