Astăzi ar fi trebuit să aibă loc cea de-a 64-a ediție a Festivalului Folcloric ”Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze – Moisei. Din cauza pandemiei, anul acesta este pentru prima dată în cei 63 de ani de ani de la prima ediție (1957), a acestui festival cu caracter național, când nu se organizează cea mai reprezentativă sărbătoare a oșenilor.
„Sâmbra Oilor” este cel mai cunoscut și îndrăgit ritual străvechi din Ţara Oaşului. Autorităţile comuniste nu au reuşit să cooperativizeze proprietăţile oşenilor, astfel încât aceştia au continuat să-și lucreze pământurile lor, păstrându-și cu sfințenie, tradiţiile. Sâmbra Oilor este sărbătorită prin muzică şi dansuri în port popular, într-un cadru sărbătoresc.
Termenul „sâmbră” semnifică o înţelegere, o reglementare gospodărească, un protocol asupra treburilor majore ale oieritului. Încă de la Sfântul Gheorghe şi până la sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena, crescătorii de oi din toate cele 23 de sate oşeneşti se adună în fiecare localitate pentru a stabili împreună unde vor face stânele în acel an, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să păzească oile pe timpul păşunatului.
La începutul lunii mai, toate mioarele din sat sunt duse la stână. Înainte însă, pentru ca animalele să fie sănătoase şi să dea lapte mult, sunt binecuvântate de preot. Însă nu acesta este secretul pentru ca oile să dea mult lapte. Ciobanii spun că mioarele trebuie dezmierdate. Din laptele lor, gospodarii vor face caş şi alte soiuri de brânză. Reţeta nu este complicată, dar este secretă. Şase litri de lapte la un kilogram de caş. Acesta este pus la stors, după care urmează petrecerea.
Dragi iubitori ai folclorului autentic oșenesc, și nu numai, vă invităm să vizionați programul artistic pe care l-am realizat cu ocazia celei de-a 63-a ediții de anul trecut, prin intermediul canalului de youtube a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.
Atât de politizată!!! S-a transformat în campanie electorală!
View Comment